project-info-ro

PROIECT:

Proiectul SMART4YOUTH este adresat tinerilor care sunt viitorul populației aflate în zona graniței. Prin urmare, trebuie să fim constienți că trebuie să investim în oameni, să promovăm valorie comune și, probabil, cel mai important lucru ar fi descoperirea domeniilor și intereselor pentru cooperarea dintre țări și dintre tineri.

Prin obiectivul general al acestui proiect „Dezvoltarea și implementarea unor programe comune specifice în educație, destinate să prevină fenomenul de abandon școlar timpuriu printre tinerii aflați în situații de risc, cu vârste cuprinde între 14 și 20 de ani, pe o perioadă de 18 luni, programe care constau în programe de asistență integrativă, traininguri, programe de schimb de experiență pentru profesori și tineri, care  îmbunătățesc punerea în aplicare a competențelor și creșterea accesibilității pe piața muncii, activități extracurriculare și ateliere, acțiuni făcute posibile prin intermediul parteneriatului dintre două instituții de învățământ și două ONG-uri și o solidă cooperare transfrontalieră”, dezvoltarea activităților extracurriculare inovative este obținută. Situația actuală ne arată că școlile din zona de graniță nu cooperează deloc în ceea ce privește descoperirea unor soluții comune pentru problemele comune , soluții precum diversificarea ofertei educaționale pentru o incluziune educațională a tuturor, dar și că ne confruntăm cu lipsa de colaborare cu ONG-urile și posibilitățile de educație nonformală, o colaborare necesară pentru a face școala mai atractivă pentru tinerii cu vârste cuprinse între 14 și 20 de ani.

Potrivit statisticilor, de ambele părți ale graniței se înregistrează un număr în creștere a renunțării, a abandonului școlar sau a situațiilor de părăsire timpurie a școlii. Din cauza unei oferte educaționale deficitare, tânăra generație a început să migreze în alte regiuni pentru a studia. Având în vedere că profesiile tehnice sunt considerate demodate și mai puțin atractive, din ce în ce mai multe companii înregistrează o lipsă a personalului calificat, dar și a resurselor umane, în general. Nu ne putem gândi la dezvoltare sustenabilă în viitor fără a lua în considerare investirea în persoanele din zona graniței. Solicitantul a înregistrat câteva rezultate bune în cadrul proiectelor anterioare care aveau în vedere implementarea serviciilor de suport și, de asemenea, P1 prezintă rezultate pozitive prin introducerea domeniului arte și meserii în oferta educațională, punând ofertele la dispoziție timp de 18 luni. Parteneriatul poate duce la crearea unui model inovativ de incluziune socială pentru tinerii aflați în situații de risc, model care poate fi folosit pe termen lung de ambele părți ale graniței.

  Beneficiile pe termen lung ale cooperării transfrontaliere prevăzute de către proiect pentru partenerii proiectului sunt următoarele:

–               Două centre multifuncționale, cu toate serviciile de sprijin dezvoltate pe parcursul proiectului și care vor fi incluse în oferta educațională a tuturor celor patru parteneri implivați, în timp ce spațiul va găzdui toate activitățile de instruire formale și nonformale a profesorilor și specialiștilor, dar și pe cele pentru tinerii selectați și pe cele ale ONG-urilor;

–               Proiectul creează oportunitatea de colaborare în domeniul ofertelor educaționale, cu posibilitatea de a dezvolta cooperarea prin metode de învățare și schimb de experiență între profesori și, desigur, relaționarea cu și dintre elevi. Serviciile de sprijin calitative pentru tinerii aflați în situații de risc, incluzând informare, evaluare a competențelor, consiliere vocațională, consiliere familială, ateliere de TIC și stagii de ucenicie în ateliere de creație pot fi dezvoltate eficient doar în cadrul unei strânse cooperări între școli, cu furnizori de educație nonformală și implicând o echipă multidisciplinară formată din profesori din ambele zone.  Schimbul de bune practici în domeniul educației și sprijinului pentru tinerii aflați în situații de risc poate fi făcut doar prin cooperare transfrontalieră. Toți cei patru parteneri sunt foarte hotărâți să ofere cel puțin un program de calitate proiectat prin prezentul proiect: solicitantul prin dezvoltarea serviciilor de consiliere, P1 prin oferirea de activități extracurriculare bazate pe ateliere tradiționale de arte și meserii, ACDC prin oferirea de traininguri formatorilor și ateliere de dezvoltare a creativității bazate pe experiența în domeniul TIC  și antreprenorială, iar P3 diinf specializată în video și fotografie.

Rezultate vizate

–               Crearea oportunităților ca tinerii să se întâlnească peste graniță cu un interes comun de a invăța, va construi o mai bună înțelegere culturală,  o învățare interculturală și va dezvolta dorința de cooperare în programele TIC, arte și meserii, facilități antreprenoriale și noile tehnologii media care sunt foarte atractive în ziua de azi;

–               Dezvoltând o platformă online comună, profesorii și experții vor avea ocazia să coopereze și să facă schimb de bune practici în domeniul ofertelor educaționale și metodologiilor de predare pe termen lung și, de asemenea, tinerii selectați pentru atelierele de creație vor putea rămâne în contact și să coopereze după încheierea proiectului.

Domeniul proiectului

Întregul proiect se bazează pe cooperarea comună între parteneri,  pe parteneriate private-publice, o cooperare între școlile publice și ONG-urile private, care lucrează împreună pentru nevoia comună de a îmbunătăți ofertele educaționale pentru tineri, de a-i menține interesați și activi în școli și de a adapta ofertele educaționale la interesele și capacitatea lor. Acest amestec de cooperare, inclusiv pilotarea programelor educaționale va fi un model de bune practici în cadrul programelor ENI și va fi ușor transferat în alte școli, regiuni și zone.

Zona de program după finalizarea proiectului             

Considerăm că prin construirea  împreună a acestei oferte educaționale, vom îndeplini așteptările noilor generații, grupul nostru țintă fiind tinerii  aflați în situații de risc, cu vârste cuprinse între  14-20 de ani, legate de educația vocațională formală și vom avea prima experiență în dezvoltarea și evaluarea sistemelor de învățământ peste graniță.